Despre femei.. proaste!

Vreau, nu vreau, le vad peste tot. Tac, inghit, nu zic nimic. Raman uimita, folosesc interjectii si onomatopee doar de mine intelese. Fac ochii mari si uneori ma si amuz. De cele mai multe ori, raman cu un sentiment de scarba. Greata.
E vorba despre femeile astea, care nu se pot face respectate. Care “trec peste orice ca il iubeste pe ala de langa ea”. ‘ca-ti-as guritza ta, dar daca el te iubeste pe tine, nu ar trebui sa te respecte? Si ce daca e venit de la tara? Asa cum se dreseaza cainele, asa poti sa il faci si pe el sa inteleaga ce vrei si de ce anume ai nevoie. Mai e categoria aia, de barbati crescuti in Bucuresti, da’ care sunt mai tzarani decat tzaranii. In cazul asta, draga mea, nici nu as mai sta la discutii. Cu un Tarzan d-asta mioritic. Omu’ de la tzara, poate nu a avut de unde sa invete, nu a fost nimeni care sa ii spuna ce si cum se face, dar un d-asta din Bucuresti ce scuza poate sa aiba? Chiar si in mahala de s-ar fi nascut tot ar fi avut unde sa vada cum trebuie sa se trateze o femeie.
Cunosteam o fata care era privita cu admiratie peste tot unde se ducea. Pentru ca se vedea ca e aparte si isi sustinea sus si tare punctul de vedere. Nu se lasa niciodata redusa la tacere sau pusa la zid. Era un fel de idol al meu. “O femeie cu coaie”, imi ziceam mereu cand o auzeam vorbind.
Deunazi, am vazut-o cu prietenul. Prieten care e si insurat. Si-am ramas uimita. Dupa ce ca e insurat cu acte in regula, are casa lui, sotia lui, copilul lui, cainele si purcelu’ lui, mai ii vorbeste si ca ultimei zdrente. O pune la respect pe “femeia cu coaie”. Detalii nu dau, m-am scarbit.
Si, de ce sa nu recunosc? Vina apartine genului feminin de cele mai multe ori. De fapt, apartine in totalitate. Pentru ca: daca noi.. care noi? Daca voi, nu ati accepta asta, si-ar da seama si exemplarele masculine caracterizate de mine mai sus ca ceva e in neregula, si s-ar purta frumos, chiar daca nu ar fi ei cu adevarat. O evolutie tot ar fi, zic eu.
Dar nu, voi va certati cu familia, care va vrea binele, pentru ca ii iubiti pe ei. Va lasati calcate in picioare moral (uneori si fizic, dar nu ma refer la asta acum) pentru ca intelegeti prost termenul de iubire. Asa ca imi permit sa va fac proaste, dragele mele, pentru ca nu va dati seama cine va iubeste cu adevarat si cine nu.

Viata bate filmul.

Candva, demult (acum 5 ani) lumea teatrului m-a fascinat. Am ajuns sa joc dintr-o prostie o piesa de teatru si am zis ca ala e destinul meu. Ma fascina ideea de a intra in pielea altei persoane, de fapt toata lumea asta ma fascina.
Asta, pana cand am crescut si mi-am dat seama ca oricat talent ai avea, e greu, tare greu sa reusesti sa faci ceva, asa ca mi-am bagat picioarele si am zis ca pot sa fac si altceva. Care nu o sa imi placa atat de mult, dar nu o sa fie nevoie sa ma prostituez.
Eh, asta pana ieri, cand am ajuns la o filmare la o emisiune. Nu dau nume. Sa ma explic: daca stau 7 ore la scoala nu mai sunt buna de nimic. De absolut nimic. Vin acasa si dorm, uneori pana a doua zi. Ieri am stat 12 ore acolo si nu am simtit niciun pic de oboseala. Nici plictiseala, desi se trageau aceleasi cadre de cel putin 6 ori. Nu nene, eram atenta cum nu am fost in viata mea la vreo ora de mate sau chimie.

Cand am ajuns acasa, imi doream sa ma fi intors, sa fi aparut si eu pe scena, sa am viata pe care mi-am dorit-o.. inca visam sa fiu actrita.. dar traiesc in Romania..

Oh, shut the fuck up!

Incep sa cred ca am mai mult sange in coaie decat un posesor de coaie.
Discutie intre mine si fostu' (singurul responsabil pentru problemele mele actuale cu barbatii, dar asta e alta poveste):

El: - E asa greu.. asa greu..
Eu: - Ha? Ce?
El: - Nu mai am nimic, Loli..
Eu: - Iar ai pierdut banii la cazino?
El: - Nu.. ma singur singur in viata..
Eu: - /:) (nu gasesc o expresie potrivita cu moaca pe care am facut-o)
El: - Ai mei sunt la Sinaia.. tu nu mai esti langa mine.. prieteni nu am.. e greu.. e atat greu.. nu mai vreau sa traiesc, sufar prea mult..

Stop.
Am fost cu un baiat emo fara sa iau la cunostinta? Wtf?

Continuarea a fost ceva de genul: "Sa-ti moara ma-ta! Tu esti singur ma? De ce? Ca daca ti se scoala sa o vezi pe ma-ta faci 2 ore pana la ea si stai acolo cat vrea muschiu' tau? Ca nu ma mai ai pe mine? Ca nu ai prieteni? Bai baiatule tu i-ai ales, tu i-ai indepartat, tu i-ai lins in cur dupa ce s-au cacat desi ai fost constient ca nici asa nu o sa fii un zeu ca si ei, tu, tu, tu. Nu viata. Asta e greutate? Sa vezi cum e sa te trezesti singura, dimineata cand e ziua mamei tale si stii ca azi nu poti sa o pupi pentru ca, nu ne despart 200 de km, ci 4000 de km nenorociti. Sa vezi cum e cand vii acasa si incepi sa vorbesti cu cainele, pentru ca singura persoana in care aveai incredere s-a mutat si ea la 'jdemii de kilometri departare. Tata nu mai ai de la 14 ani, dar ti-ai dori sa il vezi. Ei bine, nu poti, pentru ca nu are un sistem de urmarie asupra lui, deci nu stii pe unde isi face veacul. Sa vezi cum e cand vine unu' si isi plange de mila in fata ta si tie iti vine sa-l pocnesti de idiot ce e!"

Bineinteles, acum sunt o catea insensibila, care nu il intelege. Oi fi, nu zic nu. Si-s constienta ca traiesc altii o drama mai mare decat a mea.

Fiecare cu ce poate.

Urasc diminetile. Stiu, toata lumea le uraste, dar eu le urasc in mod special, cum nu le-a mai urat nimeni, niciodata. E ceva de neinteles, nepatruns si nemaiauzit. Senzational, chiar. Daca ma culc la ora 3 dimineata, la ora 9 infloresc mai ceva ca o orhidee. In mod involuntar, deschid ochisorii-mi blanzi privind fix la tavan. As injura, da’ sunt o domnisoara, nu-mi permit. Si-mi vad de treaba. Beau laptele cu cafea (am devenit dependenta, help), fumez tigarile bate-le-ar focu’, ascult “Imagine” si continui cu activitati mediocre. Asta, cand imi permit sa ma trezesc la 9.
In mod normal trebuie sa ma trezesc la 5. Da, la 5 AM, pentru ca la 6.30 trebuie sa ies pe usa, ca sa ajung in iad. Pardon, liceu. Nu-i problema, ma culc la 22 si am timp berechet de somn. Pe dracu’. Nu aud ceasu’. Hai sa ma culc la 21, e deja mai mult decat sufficient. Aha, nimic. Niciun rezultat. Si ajung intr-un final sa adorm pe la ora 18-19 ca sa ma pot trezi la 5. Adica trebuie sa imi dorm viata daca vreau sa ajung la liceu. Adio timp pt curatenie, iesit in oras, facut mancare, pierdut vremea. Nu. Trebuie sa intru in cotet odata cu gainile.
Intamplarea face ca in ultima vreme sa fi avut multe lucruri de rezolvat, nu din placere, ci din obligatie. Si sa nu fi avut cum sa ma culc la 19. M-am trezit cu chiu cu vai o perioada, dar organismu’ meu e dat dracu’ si refuza sa auda ceasu’ dimineata. M-am ales cu absente. Si cu o mama furioasa care nu intelege (asta e meseria ei de mama, sa nu inteleaga) mecanismu’ asta. Ma pisicesc eu la ea, o iau cu lugu-lugu, da’ nu merge.
Inainte de ultima vreme, cand ma culcam la 19, era haos in casa. Facturi neplatite, dezordine, mancare lipsa. Si atunci am avut de-a face cu o mama furioasa. Ce e cu casa asta? Vreau sa ajung in strada (pt neplata facturilor) mancata de viermi (din cauza mizeriei)? Si atunci am luat-o cu lugu-lugu si “hai ma, mami, intelege si tu ca incerc sa ma tin de scoala”. Ciuciu. Iar si-a luat rolul de mama in serios.
Concluzia: orice as face, tot nu merge cum trebuie, ma gandesc serios la varianta de a-mi baga picioru’ (sunt o domnisoara, fara injuraturi) in tot. Sa ma doara in picior (nu injur, nu vreau) de ce se alege si de casa si de scoala. Fiecare cu ce poate.

Si uite asa..

Cand eram mai mica, imi doream sa devin profesoara. Sa pot sa spun ca am 20 si ceva de copii la fiecare 4 ani, unul mai diferit decat altul. Sa ii cunosc, sa ii formez ca oameni, sa le deschid un drum in viata. Multumesc divinitatii, in generala am avut astfel de profesori. Erau oameni care priveau si dincolo de prezenta la ore si lucrari. Vorbeau cu tine -si tin sa subliniez- cu tine, te ascultau, te provocau intr-un mod placut sa aflii lucruri noi. Iti aratau ca fiecare materie are partea ei frumoasa. Daca greseai, nu erai privit ca un lepros, ci ti se arata varianta corecta, nu avea nimeni pretentia ca trebuie sa stii. Daca ai fi stiut, nu ai mai fi venit la scoala.
Oamenii aia de acolo, se implicau in viata copilului. Oamenii aia au inteles ca meseria unui profesor mai implica si empatie. Si iubire. Au inteles ca problemele de acasa ale unui copil, il afecteaza si la scoala. Au inteles ca trebuie sa il inteleaga, ca nu e o statuie care trebuie sa stea nemiscat la toate orele (oricum e o prostie chestia asta cu absentele, ar trebui notate doar cunostintele).
Romana, franceza, engleza, geografia, toate le-am invatat din mers, nu-mi amintesc sa fi repetat acasa vreodata. Veneam de la scoala si doar faceam tema. Pt ca lectia o intelesesem din clasa.

.. doamna diriginta (actuala), va doresc tot binele din lume. Ma bucur ca stati in spatele blocului meu, o sa dau foc la casa in speranta sa luati si dvoastra foc. Si o sa ardeti si dvoastra si toata generatia asta de profesori care nu dau doi bani pe meserie, vor doar sa se impuna ca autoritate si care profita de catedra sa isi verse frustrarile si nemultumirile. Pt ca ati distrus tot ce am invatat in generala, fara sa imi dau seama. Si dvoastra si colegii dvoastra de cacat.

Problema

Si zic: provin dintr-o familie de 4 persoane. Tata a iubit mai mult alcoolul decat pe mama, iar mama a iubit un taximetrist mai mult decat pe tata. Tata a ramas cu alcoolul, cam acum 5 ani, mama nu a ramas cu taximetristul.
Din casatoria lor (grabita si zbuciumata), au iesit doi copii: Sora si cu mine.
Mama s-a intalnit cu un fost coleg de liceu, ca intr-un scenariu de film siropos, s-au indragostit, s-au casatorit si au plecat. Acum se cearta.
Subsemnata, a ramas cu Sora in tara. S-a gandit ca o se fie lejer, doar a trecut si Sora prin perioada asta, o sa o inteleaga. Si o sa ii fie alaturi. S-a mai gandit ca nu o sa fuga cu para la mama lor cand se intampla ceva, doar sunt surori, se ajuta, se sfatuiesc. Ei bine, Subsemnata a dat semne de imbecilitate cand a crezut asta, pt ca situatia sta exact invers. Si Sora da semne de tiranie din ce in ce mai accentuate, lucru care ma ingrijoreaza. Ma sperie. Ma deruteaza.
Ce sa fac? Sa o duc la doctor nu pot, ar fi suspect, si m-ar toca marunt, marut, ca si carnea de mici si probabil ca o sa ma dea mancare la porci. Deci nu, varianta cu doctoru’ nu e buna.
Sa ii vorbesc frumos si sa ii explic ce cred si ce gandesc, nu are rost. As consuma timp pretios din viata, mi-as incorda degeaba corzile vocale, mai bine ma apuc de cantat, am sanse mult mai ridicate de reusita (tin sa precizez ca nu am pic de voce sau de ureche muzicala).
Deci: ce fac, cum fac?

De ce?

Mda. Mi-am facut blog. De ce dracu', nu stiu, sunt anti fenomenul "hi5 e de cacat, imi fac blog". A, ba da, imi aduc aminte. Nu mai pot sa intru pe jurnale.ro, desi jur ca am fost cuminte si nu am suparat pe nimeni, da un soi de eroare de cateva luni, iar eu am atatea de spus! Zau ca as scrie in jurnalu' vechi, dar iar il gaseste surioara si imi da capace ca nu am fost cuminte. On-line e mai greu, nu se descurca ea. Sunt tare, baby