Cand eram mai mica, imi doream sa devin profesoara. Sa pot sa spun ca am 20 si ceva de copii la fiecare 4 ani, unul mai diferit decat altul. Sa ii cunosc, sa ii formez ca oameni, sa le deschid un drum in viata. Multumesc divinitatii, in generala am avut astfel de profesori. Erau oameni care priveau si dincolo de prezenta la ore si lucrari. Vorbeau cu tine -si tin sa subliniez- cu tine, te ascultau, te provocau intr-un mod placut sa aflii lucruri noi. Iti aratau ca fiecare materie are partea ei frumoasa. Daca greseai, nu erai privit ca un lepros, ci ti se arata varianta corecta, nu avea nimeni pretentia ca trebuie sa stii. Daca ai fi stiut, nu ai mai fi venit la scoala.
Oamenii aia de acolo, se implicau in viata copilului. Oamenii aia au inteles ca meseria unui profesor mai implica si empatie. Si iubire. Au inteles ca problemele de acasa ale unui copil, il afecteaza si la scoala. Au inteles ca trebuie sa il inteleaga, ca nu e o statuie care trebuie sa stea nemiscat la toate orele (oricum e o prostie chestia asta cu absentele, ar trebui notate doar cunostintele).
Romana, franceza, engleza, geografia, toate le-am invatat din mers, nu-mi amintesc sa fi repetat acasa vreodata. Veneam de la scoala si doar faceam tema. Pt ca lectia o intelesesem din clasa.
.. doamna diriginta (actuala), va doresc tot binele din lume. Ma bucur ca stati in spatele blocului meu, o sa dau foc la casa in speranta sa luati si dvoastra foc. Si o sa ardeti si dvoastra si toata generatia asta de profesori care nu dau doi bani pe meserie, vor doar sa se impuna ca autoritate si care profita de catedra sa isi verse frustrarile si nemultumirile. Pt ca ati distrus tot ce am invatat in generala, fara sa imi dau seama. Si dvoastra si colegii dvoastra de cacat.
